Telefon: 0755 046 913   Email: secretariatarpi@yahoo.com
Asociatia romana de psihoterapie integrativa
Sa invatam sa zburam impreuna in calatoria spre noi insine ca mai apoi sa ii invatam si pe ceilalti sa zboare cu noi!
Supervizarea in psihoterapie integrativa

Ce este supervizarea?

Ce este supervizarea? Când un psihoterapeut sau supervizor se consultă cu un practician mai experimentat în domeniu pentru a-şi inspira înţelepciunea lui şi pentru a permite practica sa, în acel moment am putea numi acest proces de angajare supervizare.

Există multe definiţii de supervizare care accentuează diferite aspecte ale acesteia, inter alia: importanţa alianţei de supervizare, scopuri educaţionale sau instrucţionale de supervizare, accent deosebit pus pe procesele de supervizare în beneficiul clientului, o preocupare deosebită pentru dezvoltarea profesională a supervizatului şi ideea că supervizarea poate fi văzută ca o formă de metaterapie (Ekstein şi Walllestein, 1972; Hess, 1980; Holloway, 1995; Carroll, 1996; Martindale et al., 1997; Holloway şi Carroll, 1999; Kawkins şi Shohet, 2000).

Se consideră faptul că supervizarea este un proces de supervizare în care un psihoterapeut se angajează cu un practician mai experimentat pentru a-şi pune în evidenţă calităţile sale în procesul de dezvoltare profesională în curs. Aceasta la rândul ei promovează şi asigură bunăstarea clienţilor săi. Supervizarea este o ramură de cunoaştere derivată din cercetare, foarte strâns legată de munca clinică şi bazată pe practica supervizoare a multor experţi. Supervizarea ca şi disciplină posedă un material bogat de literatură şi în ultimii ani s-a văzut o dezvoltare a modelelor sofisticate de supervizare ce diferă foarte mult de cele ale psihoterapiilor. Aceste modele oferă cadre conceptuale de supervizare, o dezbatere cu privire la stadiile de dezvoltare în supervizare precum şi o concentrare pe sarcinile şi funcţiile supervizării. Discursul de supervizare nu reprezintă pur şi simplu psihoterapie transpusă într-un domeniu diferit; este o disciplină cu drepturi depline!

Este important să distingem între psihoterapie personală şi supervizare; ele sunt două activităţi separate cu scopuri şi ţinte diferite. După părerea noastră, scopurile şi obiectivele psihoterapiei sunt după cum urmează: de a înţelege, a schimba, a rezolva sau pentru a uşura condiţiile de suferinţă ale clientului şi de a promova cunoaşterea de sine şi experienţa de sine într-un context mai larg al vieţii persoanei. Psihoterapia are drept scop permiterea unei persoane de a-şi folosi mai bine potenţialul său în mteracţiunile sale cu indivizii şi grupurile. Rolul psihoterapeutului va include obiectivul etic de promovare a potenţialului existenţial al individului precum şi al societăţii/culturii şi de a oferi un echilibru dinamic între determinarea de sine şi adaptabilitate. Supervizarea psihoterapeutului are drept scop principal promovarea bunăstării clienţilor; acest lucru se poate obţine printr-o reflecţie profundă şi o explorare critică a relaţiei terapeutice dintre ei.

Supervizarea include scopuri specifice de învăţare pentru supervizat. Rolul supervizorului este de a stimula integrarea dezvoltării personale, a cunoaşterii şi a calităţilor în procesul de evaluare a interacţiunii dintre supervizat şi client. Din acest punct de vedere, dezvoltarea şi bunăstarea supervizatului devin la fel de importante ca cele ale clientului. Odată ce expertiza supervizatului va beneficia de baza clientului. Importanţa centrală a alianţei de lucru este comună acestor procese: psihoterapie şi supervizare.


SUPERVIZARE

I. Introducere

Supervizarea este alocarea unui timp special, cu regularitate, pentru reflectarea ftcilitale, in profunzime, asupra practicii clinice. Supervizarea este o alianţa de lucru, intre doi profesionişti, in care cei supervizaţi oferă modele ale muncii lor, reflectează asupra lor, primesc feed-back, si îndrumări atunci când este nevoie. Obiectivul acestei alianţe este acela de a permite muncitorului sa câştige incredere si creativitate pentru a oferi cele mai bune servicii clienţilor. Supervizarea este construcţia de planuri de învăţare individual in lucrul supervizatului cu clienţii. Supervizarea este un spaţiu de incredere in care se stabileşte o relaţie sanataoasa care imi oferă siguranţa pentru invatare si lucru relativ la preocupările mele clinice, temerile si pasiunile mele.

II. Rezultatele formarii

Cursanţii vor cunoaşte:

Ce este supervizarea,

-    Elemente de supervizare,

Forme si contexte ale supervizării Exerciţii

-    Conflicte legate de orientarea teretica

III. Cuprins Curiculum

  1. Ce este persoana supervizată ?
  2. Ce este supervizarea?
  3. Elemente de supervizare
  4. Forme si contexte ale supervizării
  5. Comportamentul supervizorului
  6. Interviu cu un viitor supervizor
  7. Contractul de supervizare
  8. Utilizarea grupului de supervizare
  9. Avantajele supervizării de grup lO.Conflictul in supervizare si apariţia lui
  10. Conflictul in supervizare si apariţia lui
  11. Anexe metodologice, Măria Gilbert & Michael Carroll

Ca şi psihoterapia, supervizarea deţine posibilitatea unei vindecări prin întâlnire în dimensiunile sprijinitoare şi reparative ale relaţiei de supervizare în interesul supervizatului şi al clienţilor. în experienţa noastră, mulţi începători ajung la supervizare pentru prima dată suportând cicatricele unor răni educaţionale care au rezultat dintr-un sistem în care ruşinea a fost folosită în încercarea de a forţa învăţătura. Considerăm foarte relevantă aici perspectiva de dezvoltare a lui Daniel Stern cu privire la emergenţa sensului de sine într-o relaţie în care deprinderea de afecţiune este furnizată de îngrijitorul primar (Stern, 1985). Pentru oamenii cărora le-a lipsit oglindirea eficientă şi în schimb au devenit victime într-un sistem bazat pe ruşine, importanţa relaţiei de supervizare ca şi cadru sigur pentru creştere şi vindecare, nu poate fi supraestimată. Fără sprijinul acestei relaţii, munca esenţială de concentrare onestă asupra materialului clinic în interesul bunăstării clienţilor, nu se poate dovedi posibilă.

Creşterea gradată de încredere şi deschidere în relaţia de supervizare este adesea oglindită de declinul progresiv de apărare din partea terapeutului în relaţie cu clientul. In procesul de supervizare, efectele distructive de ruşine trebuie redresate activ. Privim acest lucru ca pe un proces terapeutic în cazul supervizării în serviciul unui scop de supervizare primar, scop de asigurare a bunăstării clientului. Un terapeut dezabilitat de ruşine nu se va afla într-o poziţie în care să se poată deschide către învăţare, nici nu va putea să fie pe deplin disponibil clienţilor în relaţia terapeutică.

într-un model relaţional integrativ de supervizare, conceptualizarea procesului de psihoterapie se reflectă în conceptualizarea procesului de supervizare. O relaţie diadică plină de contact ce formează baza psihoterapiei, formează de asemenea şi baza supervizării eficiente. Procesul este similar la fiecare nivel şi vedem scopurile de supervizare, psihoterapie şi existenţă ca fiind la fel. Sarcina, contractul şi contextul disting procesul unul de celălalt. Reciprocitatea în relaţie este un scop împărtăşit de toate aceste procese. Supervizorul care modelează bunul contact în supervizare furnizează în mod simultan un model pentru relaţia psihoterapeutică. în consecinţă, ceea ce se întâmplă în contextul de supervizare este o oglindă pentru relaţionarea dintre terapeut şi client.

într-un astfel de proces, supervizorul va furniza o dimensiune modelatoare în supervizare care îl învaţă pe psihoterapeut cum să se comporte cu clientul într-o manieră care să cuprindă contact şi respect. Privim acest proces ca fiind inima psihoterapiei şi a supervizării. Fără o alianţă de supervizare eficientă, învăţarea acestor calităţi specifice sau comunicarea informaţiilor teoretice relevante se dovedesc a fi şarade goale la care supervizatul se poate supune în interesul unui bun raport şi evită să aibă de-a face cu chestiuni care îl tulbură în munca sa cu clienţii. în experienţa noastră de supervizare, un supervizat poate ajunge la supervizare foarte bine pregătit cu scopuri clare, premeditate şi va începe pregătirea pentru conducerea şedinţei de supervizare într-o manieră organizată, controlând astfel procesul pentru a se asigura că nu se confruntă cu nimic neaşteptat din partea supervizorului care i-ar putea dezvălui vulnerabilităţile. O astfel de supervizare organizată cu atenţie din partea supervizatului asigură faptul că supervizorul nu se apropie de nici una din slăbiciunile reale ale persoanei, temerile sau lipsurile. Ne temem că în aceste situaţii, supervizorul nu va ajunge să se apropie niciodată de procesul actual de terapie deoarece primeşte o versiune mai slabă a şedinţelor de terapie.