Telefon: 0755 046 913   Email: secretariatarpi@yahoo.com
Asociatia romana de psihoterapie integrativa
Sa invatam sa zburam impreuna in calatoria spre noi insine ca mai apoi sa ii invatam si pe ceilalti sa zboare cu noi!
Marturii
MARTURII
Psihoterapeut = Arhitect al sufletului

Craciun Anca,
Grupa1
Satu Mare

Dorinta de a fi "un arhitect al sufletului" uman nu poate veni decat din inima. A ajuta pe cineva inseamna sa te ajuti mai intai pe tine, iar cand ai reusit sa o faci atunci poti spune ca esti pregatit si pentru ceilalti. Nu poti sprijini pe cei care-ti cer ajutor daca nu reusesti sa o faci si pentru tine. A fi pregatit inseamna a fi in stare sa reusesti! Salvandu-te pe tine , ii poti salva si pe ceilalti.

Invata-te sa te cunosti, priveste inauntrul tau, descopera, simte si numai atunci vei sti cu adevarat sa-i descoperi si pe ceilalti. Fi ascultator, fi rabdator, fi intelegator.

Cel mai important lucru in relatia terapeutica este sa simti realitatea pacientului, sa-i simti emotiile, trairile, pentru a intelege si extrage spre analiza problemele cu care vine incarcat.

Psihoterapia integreaza foarte bine si alte domenii stiintifice ca filosofia, sociologia, fizica cuantica etc., domenii cu ajutorul carora ea, ca stiinta, poate functiona foarte bine si prin care ea este ancorata in dezvoltarea si functionarea sa. Aceste domenii ajuta foarte mult terapeutul sa abordeze fiinta umana intr-un ansamblu cop-minte-suflet.

Cum a influentat psihoterapia viata mea

Lazar Simona,
Grupa 1
Rm-Valcea

Un lucru esential pe care l-am invatat a fost sa ascult. Inainte, recunosc cred ca eram putin sau putintel mai mult, indragostita de propia mea voce, astfel incat instauram monopolul asupra unei conversatii. Abia acum am descoperit ce am pierdut si cat pot castiga ascultandu-i pe ceilalti, mai mult decat sa vorbesc.

Intru-unul din cursurile de formare in psihoterapie am descoperit ca exista un proverb cum ca ai voie sa vorbesti despre un lucru dupa 8 ani, 8 luni, 8 saptamani, 8 zile si 8 ore dupa ce il cunosti, il practici sau il studiezi in tot acest timp....sa spui ceva doar atunci cand indeplineste simultan trei calitati si anume atunci cand este binevoitor, folositor, adevarat. Apoi am descoperit ca nimeni nu poate trai in locul nostru, ca nimeni nu poate da nimic, ca sanatatea ne vine din capacitatea noastra de a iubi si de a ierta. A merge la cursuri de formare este o experienta placuta, constructiva. Am invatat sa ma cunosc mai bine , sa nu imi reprim sentimentele,sa ma accept asa cum sunt, cu calitati si defecte. Prin activitatile diverse pe care le-am intreprins am invatat sa am rabdare, sa-i ascult pe ceilalti, m-am apropiat de persoane pe care nu as fi reusit sa le cunosc daca nu as fi venit aici. O experienta unica pe care o recomand tuturor.

 

Experimentând psihoterapia

Dragomir Marius Laurentiu,
Grupa II
Craiova

De-a lungul vieţii noastre primim tot felul de întrebări. Cea mai grea dintre toate întrebările mi s-a părut dintotdeauna a fi De ce? Când mă aflam în postura superiorului,a sefului, am răspuns adesea sec cu un "aşa este bine", "aşa este corect" sau pur şi simplu "pentru că aşa vreau eu". În alte situaţii încercam un răspuns cât mai elaborat care să impresioneze interlocutorul. De data aceasta însă este o situaţie cu totul deosebită: nu am de dat socoteală nimănui, nu am de impresionat pe nimeni, ci pur şi simplu este un moment în care stau de vorbă cu mine însămi şi îmi inventariez un capitol al existenţei mele.

Incerc a-mi răspunde la marea întrebare De ce psihoterapia? mergand descendent pe firul timpului.

Totul a început în urmă cu mai bine de doi ani şi jumătate când m-am înscris la cursurile de psihoterapie organizate de ARPI. În acel moment nu ştiam prea multe despre acest domeniu decât că era ceva legat de psihologie, domeniu care mă fascinase din adolescenţă şi te poate ajuta să te cunoşti şi să-i cunoşti pe ceilalţi mai bine, iar imaginea psihoterapeutului era cea din filmele americane: o persoană care stă comodă într-un fotoliu şi care îţi pune câteva întrebări, de obicei aceleaşi: Înţeleg. Şi ce părere ai despre ...?... Înţeleg. Ce fel de relaţie ai cu mama ta / tatăl tău?

Au fost multe cursuri în care îmi puneam aceeaşi întrebare: ce caut eu aici? Mi se părea că totul nu este altceva decât o pierdere de vreme. Nu aveam nevoie de concepte teoretice pentru că le cunoşteam, parte din liceu, parte din facultate, iar în domeniul în care lucram foloseam o parte din aplicaţiile psihologiei. Şi cu toate acestea am rămas până la capăt. Ceva din interiorul meu îmi spunea că este vorba de mai mult decât o parte teoretică. Timpul avea să confirme aceasta. Partea teoretică avea să fie completată de cea practică, iar odată cu aceasta a început şi procesul descoperirii, o descoperire care trecea dincolo de concepte, de idei, de cutume. Învăţam experimentând, şi nu oricum, ci pe propria persoană. Am experimentat stări dintre cele mai diferite: am experimentat agonia şi extazul, înţelegerea şi confuzia, am râs, am plâns, m-am întristat. Am experimentat aproape toate stările prin care poate trece o fiinţă umană de-a lungul existenţei sale. Am experimentat şi am înţeles, pentru că de data aceasta nu mai eram un actor singur pe scena vieţii, ci eram însoţit de cineva al cărui rol era acela de a mă ajuta să înţeleg ceea ce fac, ce se petrece în interiorul meu, ce efecte au acţiunile mele în mediul exterior şi asupra celorlalţi....Auzisem de multe ori despre responsabilitatea psihoterapeutului pentru sufletul clientului, însă nu am înţeles pe deplin această responsabilitate decât în momentul în care am abordat psihoterapia nu cu mintea, ci cu sufletul. Am înţeles că responsabilitatea psihoterapeutului este asemănătoare celei a dascălului, care în primii ani de şcoală nu primeşte un copil pe care să-l înveţe, ci un suflet neexperimentat pe care să-l formeze şi de a cărui direcţie în viaţă răspunde în mare măsură. În acelaşi fel, psihoterapeutul primeşte sarcina de a lucra cu un suflet, de data aceasta rănit pe care trebuie să-l ajute să revină pe drumul lui.

Cursurile de formare în psihoterapie aveau să mă înveţe lucruri pe care nu le-am învăţat în nici una dintre şcolile prin care trecusem până atunci, şi nu erau puţine. Îmi amintesc de răspunsul pe care i l-am dat viitorului formator când mi-a citit CV-ul şi m-a întrebat despre acest aspect: Şi eu încerc să-mi dau seama ceea ce caut. Probabil din acest motiv am venit aici. Acum, îmi dau seama cât de multă nevoie aveam să mă cunosc. După atâta timp, înţeleg răbdarea acelui om care nu a renunţat la a ne ajuta pe fiecare dintre noi să ne înţelegem, ne-a tratat pe fiecare după propriile nevoi, ne-a respectat unicitatea fiecăruia. Acum înţeleg ceea ce dorea să ne spună prin: ~sufletul unui om este ceva foarte delicat şi nu poţi intra cu bocancii în viaţa lui!~..

Analizând toată această perioadă îmi dau seama ce au adus nou cursurile de psihoterapie în viaţa mea: m-au ajutat să mă înţeleg pe mine însumi şi mai ales să înţeleg că oamenii au o latură sensibilă numită suflet şi că în momentul când realizezi acest lucru poţi vedea cât de minunată este fiecare fiinţă în unicitatea ei.

 
Dezvoltarea personala - moft sau necesitate

Calarasu Cristina,
Grupa III
Craiova

Pentru ce imi trebuie mie dezvoltare personala? Ce este de fapt dezvoltarea personala? Cum o sa ma transform ca om? Cine va sesiza schimbarea? Acestea erau unele din intrebarile pe care mi le puneam la primul curs. Eram inca de atunci constienta ca sta in puterea mea sa imbunatatesc toate acele aspecte din viata personala care nu imi mai placeau, aspecte pe care le identificasem sau nu in viata sociala, cea familiala sau cea spirituala. " Fiecare este arhitectul propriului viitor " (Appius Claudius) ni s-a spus la unul dintre cursuri. Am inteles asta si am hotarat ca viitorul meu va fi fabulos

Eu caut sa ma dezvolt continuu, fiind receptiva la experiente de viata si oamenii din jur. Toti cei cu care intru in contact si toate lucrurile care ma inconjoara ma invata cate ceva, chiar daca nu este evident la momentul respectiv. Am invatat ca este important sa fiu mereu "open-minded" si sa dau dovada de toleranta. Este prematur sa vorbesc despre dezvoltarea mea personala pentru ca varsta pe care o am nu imi ofera sansa sa va povestesc prea multe lucruri. Constient sau nu mi-am ales ca modele inca din copilarie, persoane pe care in general le-am cunoscut personal si alaturi de care am trait. Dezvoltarea mea in plan personal s-a bazat foarte mult pe sprijinul persoanelor care m-au inconjurat. Pe urma a intervenit munca si pasiunea fara de care nu poti face nimic. O sa incerc sa scriu cateva idei despre dezvoltarea persoanala asa cum o inteleg eu pana acum pentru ca la momentul inceperii formarii era ceva nou pentru mine

Pentru ca in viata ne definim prin valorile la care aderam, daca m-as gandi la cele sase miliarde de oameni cu care impartim intinsul pamantului, sentimentul de dragoste si nevoia de o impartasi ramane una dintre nevoile noastre umane, fundamentale. De cele mai multe ori, noi oamenii asteptam retete miraculoase, sfaturi si pasi simpli, dar "eficienti" care ar trebui urmati pentru a avea o relatie implinita. Daca asteptam ca ceilalti sa ne satisfaca in permanenta nevoia de dragoste vom fi poate dezamagiti si frustrati. Tebuie sa intelegem ca in realitate este problema noastra si nu a celuilalt, celalalt nu ne poate oferi ceea ce avem noi nevoie. Fiindca, in primul rand este o alta persoana cu o alta perceptie despre realitate decat noi . Noi primim ceea ce suntem in stare sa oferim. Cand vom ajunge sa ne iubim pe noi, sa iubim Dumnezeul care exista inauntrul nostru vom atinge o mare stare de echilibru si claritate. Abia apoi vom putea sa iubim pe ceilalti nu pentru ceea ce vedem in ochii lor despre noi ci simplu, gratuit, fara a astepta ceva in schimb nici adoratie, nici evaluare, nici aprobare. Sau parafrazandu-l pe Oscar Wilde: "A se iubi pe sine este inceputul unei povesti de dragoste care va dura toata viata."

 

Dezvoltare Personala

Psiholog: Doina Marcu
Rm.-Valcea

Un curs aparte, unde trairile constientizate aparute in fiecare moment, au avut un rol determinant in imbogatirea gamei de emotii.O dezvoltare personala de alt gen, o autoactualizare in care frontierele sunt extinse si barierele sunt depasite iar resursele interne folosite intens.Dezvoltarea personala este echivalentul evolutiei, o sansa in care iti descoperi cate ceva din sine, iti creezi o anumita libertate de a te pune sub lupa intr-un cadru profesionist.

Prin intermediul unor exercitii mi-am experimentat trairile, le-am recunoscut si acceptat, mi-am descoperit anumite nevoi frustrate, emotii si dorinte, anumite mecanisme de aparare inconstiente.Prin exercitiile de relaxare m-am conectat la ritmul propriu iar mai apoi la ritmul cosmic, ceea ce mi-a adus o stare de relaxare in care am putut experimenta bucuria, tristetea, libertatea si armonia.Tehnicile folosite in dezvoltarea personala au fost pentru mine inedite si pline de semnificatii valoroase.

 

Responsabilitatea de a fi prezent in viata ta

Mirabela Toma,
Grupa 1
Rm.-Valcea

Dar cum incepem acest lucru ? Cand stim care-i perioada optima pentru a incepe sa invatam sa traim pentru noi , sub forma responsabilitatii de a fi prezent AICI SI ACUM in viata noastra? Oricand am inceput sa constientizam importanta acestui lucru, imi imaginez cum spune Gina, cu vocea ei blanda si calda, capabila sa te calmeze.

Putem constientiza, spre exemplu, cand tocmai urmeaza sa devenim parinti, moment in care ne-am putea amintim de existenta educatiei proactive ce ar parea mai eficienta decat educatia prin reactie ce are la baza sistemul de pedepse (chiar daca amintim ca forma de pedeapsa abandonul temporar al copilului / indiferentismul afectiv fata de nevoile lui de baza).

Pare ca educatia proactiva ( indraznesc sa spun ca tot o forma de educatie este si interrelationarea nonverbala dintre mama / persoana ingrijitoare si copilul nou-nascut) ar putea raspunde nevoii copilului de a-si consolida o buna relatie cu sinele, vorbim de sinele corporal, ce este explorat in comunicarea de tip nonverbal mama-copil. Educatia proactiva pare a fi eficienta pentru dezvoltarea armonioasa a structurii de personalitate a copilului, pentru ca anticipeaza si-ncearca sa satisfaca nevoile elementare ale copilului, umple rezervorul afectiv al copilului prin exprimarea consecventa a iubirii - prin atingeri calde, o voce blanda, miscari care nu denota furie, agitatie sau ura - si probabil acestea raspund nevoii copilului de a fi adus in campul trairii "AICI SI ACUM" (tind sa cred ca cea mai mare placere a nou-nascutului este aceea de a fi prezent aici si acum in viata sa, prin experintele pe care le are impreuna cu mama sa - prin mangaierea primita de care se bucura, raspunsul mamei la ganguritul lui, etc ).

Putem trai responsabilitatea de a fi prezent "aici si acum" in viata noastra si atunci cand descoperim libertatea; acea libertate ce presupune sa nu depindem de altii si de circumstantele vietii pentru a fi implinit, sa incetam a mai pune conditii si sa avem pretentii (dupa cum ar spune unul din formatori "sa ne ferim a deveni / a fi tirani") care sa ne satisfaca pentru a fi impliniti/ fericiti. Oare putem gasi libertatea si-n iubirea neconditionata? De ce nu ne-am iubi, spre exemplu, copilul in mod neconditionat?...fara a-I reaminti, uneori cat de dezamagiti suntem daca nu raspunde prompt cerintelor noastre sau daca nu se ridica la standardele impuse tacit? Daca ar avea, de ex, un handicap locomotor, i-am reprosa acest lucru? Atunci de ce i-am reprosa micile greseli ce-l ajuta sa-nvete? De ce sa-l lasam sa creada ca are iubirea noastra numai in anumite conditii? Nici noi nu prea agream sa fim iubiti de partenerul de viata, in mod conditionat. Atunci de ce lui i-ar placea sa creada ca e iubit in functie de cheful altora? Oare folosim iubirea conditionata ca instrument profilactic fata de rusine ce ar putea fi resimtita in urma identificarii noastre cu "esecul" lui? Sau oferim sentimentului de rusine o mai mare valoare, decat iubirii neconditionate? Iar daca, in final, suntem capabili a oferi iubirea neconditionata copilului, de ce nu am putea-o oferi si celorlalti oameni ce ne inconjoara? Ne reamintim ca au si ei, uneori, temeri si nevoi ca si un copil? Probabil ca-n abandonarea totala a tuturor conditiilor si cerintelor descoperim cine si ce suntem cu adevarat, iar apoi, iubirea si intelepciunea ce radiaza din noi au efect eliberator asupra celorlalti / altora. Iar acesta libertate poate fi capabila sa dezvolte in noi "iluminarea sufleteasca", ce poate fi masurata prin compasiunea si intelepciunea cu care interactionam cu ceilalti, nu doar cu cei care ne ajuta in modul pe care-l vrem noi. Si, DA, nu e niciun castig sa ne simtim ciudat de vinovati, intr-un fel, pentru tot binele care vine catre noi, chiar atunci cand altii sunt in suferinta. Daca vrem, spre exemplu, sa ne abandonam placerii de a ne colora viata (chiar prin actiunea de a colora o carte pt copii - Ati vrea sa-mi spuneti ca nu mai sunteti la varsta la care s-o faceti!

Atunci mi-ar placea sa va raspund ca "Batranetea e doar o stare de spirit. Insa voi sunteti singurii care alegeti ce faceti cu resursele pe care le aveti in voi!") ne putem folosi sansa, bucurandu-ne ca aducem fericirea in propria viata, pentru a micsora nesansa altora si pentru a multumi Lui Dumnezeu pentru intelegerea legata de ceea ce avem si sa impartasim, cu generozitate bunastarea noastra, cu aceia care astazi au atat de putin.

Cu multumiri terapeutului ce m-a-nvatat sa ma bucur de drumul meu spre dezvoltare

 
Crezul meu este: "Sa ma cunosc pe mine insami"

Popescu Elena,
Grupa I 
Râmnicu Vâlcea

Poţi cunoaşte marea şi cerul înstelat, dar taina sufletului tau este greu de cunoscut" Grigorie de Nissa

Motivaţia mea este de a aduce ceva bun în viaţa mea, de a ma intelege pe mine si pe oamenii din jurul meu. Am invatatt ca cea mai importantă persoana din viaţa mea sunt eu."Să ne imaginăm un pahar cu apă impură plină cu mâl şi o persoană dragă, foarte însetată cu care vă aflaţi într-un deşert. Ce faceţi, îi oferiţi acea apă murdară, sau fără să i-o daţi , o lăsaţi să mai aştepte? Dacă celor pe care îi iubeşti le este sete şi vrei să le dai paharul tău de apă le faci mult mai mult rău decât încerci să le astâmperi setea cu o apă murdară, plină de mâl, deşeuri şi nisip.

"Noi înşine trebuie să ne purificăm pentru a putea oferi celor dragi o apă limpede, cristalină pură." Îmbunătăţirea calităţii emoţiilor noastre presupune ca din dragoste pentru cei dragi să ne îndreptăm întreaga atenţie spre nevoile noastre mai întâi şi de-abia apoi să le putem oferii gesturi, atitudini şi să le putem îndeplinii nevoile dându-le să bea apa noastra pură şi liniştita

Definiţiile acţional-operaţionale ale psihoterapiei constituie, "un demers mutual între terapeut şi pacient, demers orientat spre investigarea şi înţelegerea naturii suferinţei psihice a celui din urmă, în scopul vindecării suferinţei."(T. B. Karosu, 1980 p.33) sau o relaţie de îngrijire profunda umană şi de încredere reciprocă între două persoane, pacientul care suferă de o tulburare psihică şi terapeutul care posedă pregătirea, aptitudinile şi motivaţia de a diminua această suferinţă prin interacţiuni conştiente, verbale şi nonverbale."(T. J. Paolino, Jr, 1981, p.13).

Definiţiile descriptiv-didactice: "reprezintă psihoterapia ca o disciplină ştiinţifică destinată să faciliteze schimbări ale comportamentului uman prin operaţii tehnice specifice" sau ca "o încercare de a descoperi sensuri ale existenţei umane prin autoexplorare şi înţelegere, mediată de un psihoterapeut" (H. H. Strupp, G. Blackood, 1976, p.1919). De asemenea, "psihoterapia poate fi definită ca o procedură de tratament sau ca o gamă de proceduri de tratament care este mediat printr-un schimb verbal intre pacient şi clinician,...al căror scop este ameliorarea şi îmbunătăţirea adoptării sociale"(H. J. Walton, 1983, p.643).

Tehnica psihoterapeutică are în vedere demersul deliberat, sistematizat, cu referire la un anumit mod de funcţionare mentală.

Metodă de psihoterapie, care cuprinde anumite tehnici, se bazează pe comunicarea verbala intr-o relaţie de ajutorare dintre pacient şi terapeut, în scopul ameliorării simtomelor sau imbunătăţirea adaptării sociale. Metoda impune investigarea de către psihoterapeut a problemelor de viaţă ale pacientului şi a originii dificultăţilor în experienţa de viaţă a acestuia.

Sub un anumit unghi psihoterapia presupune pentru pacient un proces de invăţare (a normelor, regulilor conduitelor dezirabile, a modului de relaţionare, a capacităţii de testare - a realiţăţii - şi de integrare în realitate) proces care se realizează prin:- identificare;- condiţionare;- clarificare (insight).

Definiţia intelegenţei: "A şti să deosebeşti ESENŢIALUL DE NEESENŢIAL!" Asta aduce cursul de formare pentru mine.